O zi frumoasă de primăvară, soare, prieteni dragi, veselie, emoții – toate ingredientele potrivite pentru o nuntă perfectă. Așa s-au gândit și Ramona și Mircea când au ales ziua de 16 mai pentru a-și spune da și pentru a petrece începutul vieții de familie. Am avut plăcerea să particip la o nuntă frumoasă și elegantă, încununată de o petrecere la Radisson Blu plină de veselie, dans, emoții și mulți prieteni frumoși.
Ramona și Mircea, vă doresc o viață de cuplu plină de armonie, iubire și veselie!